S-a finalizat modernizarea a încă cinci străzi din zona Gutenberg. Este vorba de străzile Alexandru Papiu Ilarian, Cheile Turzii, Dâmboviței, Năvodarilor și Digului, a căror lungime totală este de peste un kilometru.
Lucrările au fost executate de S.C. Trebor Drum Construct S.R.L, valoarea totală a acestora fiind de 1.949.106 lei (+TVA).
Străzile sunt deja marcate, urmând ca în perioada imediat următoare să aibă loc recepția.
„Dacă înainte de începerea lucrărilor, străzile aveau o stare necorespunzătoare traficului, acum locuitorii beneficiază de o infrastructură rutieră adecvată. Lucrările de modernizare au vizat amenajarea carosabilului, a trotuarelor, a acceselor la proprietăți și realizarea canalizării pluviale. De menționat că întreaga zonă Gutenberg a fost cuprinsă în programul de modernizare, Primăria Oradea asfaltând înaintea acestora și străzile: George Bota, Ion Mincu, Cărăbușului, Aurora și Arturo Toscanini”, a precizat Marcel Dragoș, viceprimarul municipiului Oradea.
Totodată, străzile Arabilor, Ioan Bușiția și Thomas Mann au fost modernizate prin fonduri europene, pe o axă dedicată zonelor defavorizate, respectiv prin proiectul „Regenerare fizică, economică şi socială a comunităţii defavorizate din zona Gutenberg, Municipiul Oradea” din cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020.
În atașament găsiți o galerie foto.
noiembrie 12, 2021
Primăria Oradea organizează licitație publică în vederea concesionării unui teren situat în strada Bethlen Gabor, destinat construirii unei case de locuit.Terenul este proprietatea privată a...
noiembrie 12, 2021
Viceprimarul municipiului Oradea, Arina Moș a primit vineri, 12 noiembrie, vizita ambasadorului Belgiei în România, Philippe Benoit. La întrevedere a participat președintele Consiliului Județean Bihor,...